Un Parlament Regal
Probabil că niciodată până pe 25 octombrie
2011 şi niciodată de acum încolo, sala Parlamentului nu a vibrat şi nu va mai
vibra aşa cum a făcut-o în cele 30 de minute cât timp M.S.Regele Mihai s-a
aflat acolo.
Mircea
Geoană spunea că un mediu care este „de multe ori viciat şi vicios” s-a
transformat uluitor sub ochii privitorilor din Parlament, dar şi a milioanelor
de români care au urmărit transmisiunea în direct a Antenei3. Pentru câteva
zeci de minute plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a avut în faţă un alt exemplu de şef de stat, de
fapt adevăratul model de om de stat.
Mai
toate agenţiile de presă în frunte cu
Reuters sesizau nu numai calitatea discursului, dar şi o anumită reticenţă sau
chiar frică a clasei politice romîneşti, prea mult obişnuită cu un altfel de a
„face politică”, la limita legitimităţii
şi de multe ori dincolo de limita legalităţii. Prezenţa Regelui în
Parlament pare să fi sporit angoasele
multor reprezentanţi ai „poporului” cărora bursc li s-a pus în faţă o oglindă
în care, pentru 30 de minute, şi-au văzut adevărata faţă „politică”. Modelul de persoană publică
pe care Regele Mihai îl întruchipează nu a
convenit deloc „aleşilor” deoarecce poporul a putut face, dintr-odată, clar
o diferenţă despre care sunt valorile Regelui şi pseudo-valorile clasei
politice. Un om care nu ceartă şi nu împarte lumea în „buni” şi „răi”, dar care
preferă mai mult să dojenească şi să ofere modele de comportament nu poate să
fie agreat de către actualii ocupanţi ai băncilor Parlamentului. Mai mult decât atât, este
vorba despre un model de om de stat care nu critică şi nu pedepseşte, dar ştie să încurajeze, să medieze şi să aducă
împreună diverse curente de gândire.
De
la întâlnirea cu Istoria la modelele pentru viitor
Este
evident că nu discursul Regelui, cu alte cuvinte conţinutul său a stârnit cele
mai multe comentarii şi nici măcar prezenţa în sine a Majestăţii Sale în Parlament, ci însăşi existenţa sa şi faptul că este încă
privit ca un model. Cei mai mulţi s-au grăbit să facă o comparaţie imediată şi
veninoasă a Regelui cu preşedintele Traian Băsescu, declanşând fără să vrea
(sau cu bună ştiinţă) un soi de campanie electorală anticipată pentru anul
2012. Unii dintre aceştia au lansat imediat
ideea revenirii la Monarhie în detrimentul unei Republici fără niciun sistem de
valori, alţii în schimb au folosit prilejul regal pentru a demonstra tocmai
inversul şi anume inutilitatea unei forme de stat învechite.
Totuşi,
cel mai important învăţământ nu este dacă sau nu vom re-instaura Monarhia, dacă sau nu instituţia monarhică
este superioară instituţiei prezidenţială. Un stat modern pooate funcţiona
eficient şi lin şi în starea lui monarhică (aşa cum sunt Suedia, Norvegia,
Spania sau Marea Britanie) cât şi în
starea lui republicană (aşa cum sunt Germania, Austria sau Elveţia). Niciuna
dintre forme nu este „ab initio” corectă sau greşită prin raportarea la
cealaltă. Dealtfel, dacă veţi remarca, în discursul Regelui nici nu a fost
pomenit în mod explicit avantajul sau dezavantajul vreuneia dintre formele de
guvernământ. „Monarhia salvează România” a fost un slogan emoţionant căruia i
s-a opus în permanenţă, în aceste zile altul „Monarhia nu salvează România”. O
dilemă falsă căci România nu poate fi „salvată” doar de un singur om, ci de o
întreagă clasă politică. Ce este adevărat însă
este faptul că această clasă politică trebuie să aibă un model. Pe care,
prin prezenţa Regelui în Parlament,
întreaga României l-a sesizat.
Ce a
constituit totuşi baza discursului, cum era şi de aşteptat a fost constanta
referire la modelul clasei politice. Regele a vorbit despre responsabilitate,
referindu-se în mod evident la responsabilitatea actului guvernării, ceea ce nu pare să fi „mişcat” pe prea mulţi
dintre politicieni. S-a referit şi la simţul datoriei şi la iubirea de ţară,
care, spune Majestatea Sa trebuie să fie criteriile principale ale vieţii
publice. Dar faptul că Regele le-a amintit în discursul său înseamnă că Regele
le percepe ca neexistând în viaţa publică românească. S-a mai referit şi la
morală fără de care „România de mâine nu poate exista”, ceea ce oricum spun
totţi comentatorii vieţii politice de mulţi ani: clasa conducătoare se
îndepărtează din ce în ce mai rapid de orice percept al moralei. Şi nu ne
referim aici în mod precis la învăţăturile morale creştine, ccât mai ales la
decenţa comportamentului public.
Nu
este clar pe câţi au mişcat vorbele Regelui rostite în Parlament sau câţi
dintre parlamentari au participat la şedinţa solemnă doar pentru ocazia de a
„face poze” pentru albumul personal. Dar este clar că mulţi dintre cei care au
lipsit ştiau ce cuvinte va rosti Regele şi, din dorinţa de a nu se simţi
„neconfortabil” în fotoliile lor, au ales să nu-l privească în faţă pe Rege
atunci când acesta vorbeşte despre: loialitate, responsabilitate, decenţă şi
moralitate.